Câteva săptămâni au trecut de la BIAS 2023. Merg în fiecare an, căci v-am spus, acolo unde zboară ceva sunt și eu. Deși am doar 13 ani, a devenit pentru mine o tradiție, nu se putea ca anul ăsta să fie o excepție.
Cum bunicul e matinal și punctual, am ajuns devreme pentru a prinde rândurile din față și, ca de obicei, am stat până la prânz, adică vreo cinci ore (n-am să vă spun cu ce durere groaznică de gât m-am ales pentru o săptămână).
Totuși, mi s-a părut că în anii precedenți a fost mai dinamic. A lipsit ceva, mai bine zis cineva, care nu se poate înlocui. Dar asta am realizat-o pe deplin când am primit din partea doamnei Irén Arsene cartea Iacării acrobați. Ei au lipsit, iar motivul este unul trist… foarte trist.
Există opt capitole, iar fiecare are rolul de a ne prezenta piloții, personalitatea lor, cum au ajuns să înființeze o formație și ce anume i-a inspirat.
În primul am găsit o prezentare a celor trei piloți: Ioan Postolache, Dan Ștefănescu, Dan Conderman. Alături de ei, avioanele pe care le-au pilotat.
Apoi ni se arată prin câte greutăți au trecut, ce compromisuri au fost nevoiți să facă pentru a zbura, povestit din perspectiva fiecăruia, dar și oamenii, ca domnul Manolache, care i-au inspirat.
Și, pentru că orice motor are nevoie de o scânteie, care a fost mobilul care i-a adus împreună și ce anume i-a făcut să-și dorească propriile avioane.
Astfel, Dan Ștefănescu (aripa dreaptă și managerul formației) și Ioan Postolache (cap formație) și-au cumpărat, în rate, de la Bacău, două YAK-uri 52 TW, 400 CP modificate pentru acrobații. E un tip de avion greu și cu anvergură mare a aripilor. Deși nu au avut toți banii, pasiunea pentru zbor a primat.
Dan Conderman (zis și Condorul, aripa stângă) și l-a cumpărat abia în 2009 din SUA (cele de la Bacău deveniseră foarte scumpe) și de aceea avionul arată diferit de celelalte. E stilul de culoare al unui avion Texan 6.
Împreună au alcătuit Iacării acrobați, formație nou creată, nesponsorizată de nimeni.
Ajung și la momentul când sunt prezentate avioanele de acrobație și specificațiile tehnice, împreună cu motivul pentru care au fost alese.
Mulți cred că manevrele pe care ei le fac sunt periculoase. În realitate, sunt foarte cumpătați, nu duc lucrurile la extrem, doar nu sunt niște puști teribiliști. În definitiv, sunt oameni care vor să ajungă seara acasă, la familiile lor. De aceea, și antrenamentele lor în formație sunt extrem de importante pentru că sincronizarea este crucială.
Ajung și la capitolul care vorbește despre ceva ce pe mine mă preocupă acum destul de mult: cum să ajungi pilot, ce trebuie să faci pentru asta, ce fel de persoană trebuie să fii.
Și, pentru că la finalul zilei sunt și ei tot niște oameni, cartea se încheie amintind zborurile lor preferate, ce fac în afara pilotajului, ce alte pasiuni mai au.
Mă întreb acum, după ce am citit cartea asta, cum ar fi fost să învăț a pilota alături de Dan Ștefănescu. Îl văd în toate pozele zâmbind și-mi închipui cât de mult i-a plăcut lui zborul.
Probabil că și acum zboară…
0 Comments